artaromaneasca@yahoo.com 
Detineti si Dvs un tablou de Nicolae Tonitza?
Solicitati o evaluare gratuita, inclusiv pt o intreaga colectie sau mostenire! Cumparam tablouri similare cu plata imediata.
Telefon / WhatsApp:
Email:
Nicolae Tonitza (1886-1940)
Studiile
Nicolae Tonitza s-a născut pe 13 aprilie 1886 la Bârlad. A fost primul dintre cei cinci copii ai unui comerciant. Școala primară o urmează la Bârlad, dovedind calități excepționale de caricaturist și desenator. Este înscris la Scoala Normală de la Iași, în clasa pictorului Gheorghe Popovici în 1902. Călătorește cu școala în Italia în 1903. Prieten cu pictorul Ștefan Dimitrescu, pictează biserica din Grozăvești-Bacău în 1904, iar anul următor lucrează la decorarea capelei Palatului Mitropoliei din Iași,cu Emanoil Bardasare.
În 1907 pleacă la Munchen, la Konigliche Bayerische Akademie der Bildenden Kunste, la profesorul Hugo von Habermann. Expune la Munchen și trimite caricaturi în țară, la “Furnica”. Pleacă din Germania în Italia și Franța lucrând un timp cu Jean Aman. La Paris execută multe peisaje. Are prima participare la Tinerimea Artistica în 1911. Continuă să expună și desene. În 1912 pictează biserica din Scorțeni. La Expoziția artiștilor în viață obține premiul al treilea. La Iași continuă să picteze capele mortuare (1913), lucru pe care îl face și anul următor la Ilfov, Valea Rea, Siliște, Galbeni, Poeni, Bragadiru, Grivița și Durău. Deschide o expoziție la Iasi și este numit profesor de desen. Participa la expoziția Arta Română la Iași în 1918. Se mută la București și participă la expozițiile Artei Române, face cronici plastice, execută desene politice.
Activitatea expozitionala
Are prima expoziție personală în 1921 cu Ștefan Dimitrescu și Camil Ressu. Execută olărie. Se retrage la Vălenii de Munte. Devine prim redactor la revista “Artele Frumoase”. În 1923 are loc a doua expoziție personală și participă la Salonul Umoriștilor. În 1924 părăsește Vălenii de Munte și organizează o nouă expoziție personală. Expune la Salonul Oficial și este trimis la Bienala de la Veneția și apoi la Paris. Împreună cu Ștefan Dimitrescu, Oscar Han și Francisc Șirato, se grupează în formația Grupul celor Patru, având prima expoziție în 1926, pe care o continuă și anul următor ca și în 1928. Are expoziție personală la Căminul Artei și la Expoziția internațională de la Barcelona, unde primește marele premiu.
Continuă an de an să organizeze expoziții personale, să participe la expoziții colective și să picteze biserici. În 1933 se duce la Balcic, având revelația peisajului marin. Continuă și expozițiile cu Grupul celor Patru. În 1937 este numit director al Academiei de arte frumoase la Iași. După o boală grea, iar în 1940 se stinge din viață. În 1966 i se organizează o ampla expoziție comemorativă, cu 454 de lucrări, ca și în anul 1979, la muzeul de artă.
Opera lui Nicolae Tonitza
Nicolae Tonitza este unul dintre marii pictori ai României din primele patru decenii ale secolului al XX-lea. La Munchen, Paris, Roma și Genova, el s-a desăvârșit ca artist și a fost atras în primul rând de experiența impresioniștilor, de secretul luminii și farmecul atmosferei. Un timp, la Pontoise a lucrat cu Pissaro. A fost atras și de arta lui Toulouse Lautrec, de pictorii nabisti, de Bonnard, sau de fovistii lui Matisse. Preocuparea sa a fost nu imitația sterilă, ci obținerea unei sinteze în care să surprindă sensul lumii și al existenței. Opera lui Nicolae Tonitza poate fi definită ca realistă, ca o operă plină de obiectivitate, în același timp liberă, evocatoare, de mare forță a inspirației autentice și de spontaneitate.
Nicolae Tonitza rămâne în pictură ca cel mai reprezentativ pictor al portretelor de copii, al gingășiei, inocenței și purității acestora; el a avut o rară înțelegere a copilăriei. Pictorul Nicolae Tonitza a fost un artist autonom, pictura sa poartă amprenta celei mai clare autenticități, în care culoarea a jucat un rol principal. Pictura sa exaltă un timbru trist, rustic, comunicativ și emotiv. Se poate vorbi de o anume muzicalitate a picturii lui Nicolae Tonitza, de lirism și poezie, de rafinament și farmec, de un irezistibil pitoresc. Uneori ea pare a fi decorativă prin simplificarea paletei, dar ea știe să invite privitorul să se emoționeze, să aducă pe un prim plan un limbaj plastic original care il definește ca pe unul dintre marii artiști ai epocii.
Sursa: Mircea Deac, Tudor Octavian – “300 de pictori romani. Dictionar de pictura romaneasca moderna”, editie revazuta si adaugita, Fundatia Jean Louis Calderon, Editura Noi Media Print, 2007
