Detineti si Dvs un tablou de Nicu Enea?
Solicitati o evaluare gratuita, inclusiv pt o intreaga colectie sau mostenire! Cumparam tablouri similare cu plata imediata.
Telefon / WhatsApp:
Email:
Nicu Enea (1897-1960)
Viata
Nicu Enea s-a născut pe 28 mai 1897 la Valea Arinilor, comuna Lucăcești, județul Bacău. Între 1911 și 1918 a urmat cursurile școlii normale din Piatra Neamț, fiind numit, la absolvire, învățător în satul Goioasa. Între 1921 și 1928 urmează cursuri la școala de arte frumoase din București cu G. D. Mirea, Jean Alexandru Steriadi, Gheorghe Petrașcu Arthur Verona. A fost profesor la Piatra Neamț. Expune din 1925. Participă la Tinerimea Artistica, Salonul Oficial, Salonul Moldovei, la expozițiile regionale și interregionale, la expoziția anuală de stat a artiștilor plastici. A avut expoziții personale la Ateneu, sala Ileana, sala Universul, sala Mozart, sala N. Cristea, la Skopije, Belgrad, Zagreb. A participat la expoziția internațională de la Paris. A obținut mai multe premii. Realizează și picturi murale. După 1945, comuniștii l-au acuzat că a fost prea apropiat de Casa Regală și l-au îndepărtat din viața artistică.
Opera
Nicu Enea a rămas un pictor al Moldovei, un reprezentant de frunte al școlii ieșene postimpresioniste, al lirismului caracteristic celor ce au aparținut acestei școli, al veridicului și sentimentului nostalgic față de locurile și chipurile oamenilor din Moldova. Pictura sa este în spiritul realismului cu efecte documentare, subjugată preocupării de a reprezenta o localitate, un peisaj, un gest al tăranului sau de a simboliza un fapt eroic din istoria patriei. A realizat o operă veridica, documentat cu o temeinică cunoaștere a tehnicilor picturii. Nicu Enea a murit marginalizat, umilit de oficialități în 16 septembrie 1960 la Bacău.
Sursa: Mircea Deac, Tudor Octavian – “300 de pictori romani. Dictionar de pictura romaneasca moderna”, editie revazuta si adaugita, Fundatia Jean Louis Calderon, Editura Noi Media Print, 2007